26.02.2014

Vesminte bisericesti

Sunt un om cu credinta iar Biserica a reprezentat intotdeauna un loc in care ma intalnesc cu Dumnezeu si comunic cu El. Ascult cu inima deschisa slujba si ma rog din suflet pentru mine, pentru oamenii din jurul meu si pentru binele tuturor.
Comunic cu El prin rugaciune, El intotdeauna imi este aproape, in fiecare minut si-n fiecare secunda. Duminica mi-o dedic, pentru cateva ore, sa vin in vizita la El, in Casa Lui si sa-i spun ca Il iubesc si sa-i multumesc pentru tot ce am.
Preotii sunt oamenii care il slujesc pe Dumnezeu, care ne aduce noua, invataturile Lui si ne-ndruma dupa urmele cuvantului Lui.
Am fost foarte atent la preotii nostrii, la felul cum vorbesc, cum se imbraca, cum se comporta. Sunt exemplari prin indrumarea lor, prin binele care-l poarta in suflete pentru noi si prin invataturile lor.
Am ramas impresionat si de vesmintele lor. Intotdeauna m-am intrebat cum sunt facute, de unde se pot cumpara, cum sunt? etc.
Din curiozitate, am cautat pe internet si-am gasit ceea ce doream sa stiu. Am gasit un site cu foarte multe produse bisericesti: de la reverende pana la epitaf.
Dupa ce curiozitatea mi-a fost omorata de informatie, revin la ideea bisericii. Hainele il aduc pe preot in comunicare cu mediul, cu biserica si cu slujba lui. Aceste haine bisericesti le putem considera "uniforma"? Stiu cum suna, dar hai sa ne gandim logic. Politistii au hainele lor, doctorii au halatele lor albe, pompierii au hainele lor asa ca...si preotii au straiele lor, nu? Deci poate fi considerata uniforma.
Sa fie respectata conduita cat si hainele reprezinta un criteriu de bifat intotdeauna fiindca cum va puteti imagina un preot in blugi si in tricou. Nu va puteti imagina, nu? Eeeii, nici eu. Aceste haine sunt necesare, sunt decente si in acelasi timp fac parte din rolul si misiunea unui preot deoarece preotul inspira un feeling specific imbracat in aceste haine.
Cu un singur lucru nu sunt de acord. Am vazut intr-o emisiune tv, mai demult, o filmare in care oamenii pupau manseta hainei pe care o imbraca preotul. Eu nu sunt de acord cu asta si este propria mea convingere personala. Haina nu e sfanta! Orice s-ar spune si s-ar face... Nu-i asa? Sa pupi mana preotului mi se pare ok, este preot...are acel Ceva de la Dumnezeu fiindca cine nu are aceasta chemare nu poate deveni preot sau nu poate fi numit preot. Un preot este acel om care o legatura stransa cu El, care stie sa-i duca cuvantul Lui mai departe si care ii indruma pe oameni pe calea cea dreapta.
Acest articol reprezinta strict opinia mea personala. Privind Biserica ca fiind casa Domnului, dincolo de toate astea, Biserica reprezinta si o institutie care are propriile interese. In chestia cu banii nu vreau sa-mi exprim nici-o parere deoarece subiectul ma depaseste complet. Eu ma duc la Biserica pentru mine si pentru Dumnezeu si-atat. Duceti-va Duminica la Biserica, este ziua cand Dumnezeu va cheama in Casa Lui.
Toate cele bune va doresc si sa aveti o seara minunata.
Share:

Satisfactia lenjeriei de pat

Ne-am mutat intr-o noua locuinta, mai bine zis: in propria casa. Fericirea este asternuta pe buzele noastre inca de la primele clipe ale diminetii cand soarele ne mangaia fata cu razele lui suave, cand cheia a deschis pentru prima data usa casutei noastre dragi, cand ne-am privit in ochi, am zambit si ne-am spus: "Paradisul nostru".
Eram foarte entuziasmati de alegerea facuta, de felul cum echipa ne-a aranjat casa si a avut grija sa nu ne lipseasca nimic. Am luat-o in brate pe iubita mea si-am pasit fericiti in dormitor. Micile bagaje puteau sa mai astepte...
Am tras draperiile iar linistea s-a asternut peste noi. Se auzea doar respiratia ei, sunet care spargea tacerea si-mi acorda o nota de relaxare si iubire. Dormitorul arata minunat! De la peretii deschisi la culoare pana la lenjerii care au fost achizitionate dintr-un magazin online de lenjerii de pat.
S-a asezat pe pat, intinsa pe spate presand pe asternut o greutate de 55 de kg. Am imortalizat momentul folosind un aparat foto, dupa care am decis sa arestam timpul pentru cateva momente de iubire. Pe pat statea aruncat un stilou si o agenda, pe care a descris-o si a insemnat acest moment minuntat din viata noastra. Se invaluia printre asternuturi cu trupul ei din zeita si incet ii ieseau momente de iubire din penita lasand sa curga mireasma momentului printre firele tesaturilor de matase, catifelate care ne mangaiau corpurile complet dezgolite.
Casa inregistra cele mai frumoase momente din viata noastra, dormitorul a fost martor la clipele noastre de vis iar patul a impartasit cu noi momentele de iubire. Parca nu mi-as dori niciodata sa parasesc aceasta zi, sa nu se sfarseasca niciodata aceste momente si sa nu mai parasesc niciodata aceasta incapere. Dormitorul e de vis, as ramane captiv aici toata viata, doar eu cu ea in asternuturile moi. Parca as mai scrie despre aceste momente, dar mi se termina cerneala.

V-am pupat!

Cum trebuie sa te imbraci?

Multi suntem in cautarea hainelor perfecte fiindca dorim sa aratam cat mai bine pe strada sau atunci cand iesim cu prietenii. Imaginea conteaza, ea e responsabila in vanzarea unui produs. Hainele il fac pe om? Nu cred, tocmai de aceea consider ca este gresit sa incercam sa parem perfecti pe strada, impecabili, iar in viata privata sa fim cum...suntem.
Trebuie sa ne imbracam cu hainele care ne plac, in care ne desfasuram in voie si ne simtim lejeri, nu in haine care au doar un scop: sa impresioneze. Am cautat cate ceva pe un magazin imbracaminte online si am observat un lucru: hainele de dama sunt mai scumpe decat hainele pentru barbati :)) Glumesc.
Vin cu ideea ca oamenii pun prea mult baza pe aspect decat pe interior. Ajungem sa acordam prea multa atentie hainelor pe care le purtam si ajungem sa ne cheltuim o mare parte din salariu numai pe haine. Am vazut cateva cazuri la tv in urma cu doua-trei luni, in care cateva persoane isi cheltuiau lunar salariul numai pe...haine, iar cu banii care reuseau sa mai faca rost de-alungul zilelor, prin intermediul unui alt job, isi plateau datoriile si asigurau mancarea. Cred ca ajungem undeva prea departe cu asa ceva...
Adaptarea vestimentatiei la evenimentele din viata noastra este necesara. Nu ne putem prezenta la un eveniment cultural imbracati cu haine pe care le imbracam cand iesim la o cafea si invers. Este o chestie de selectie pe care trebuie sa o avem, sa stim cum sa ne adaptam mediului in care avem activitatea.
Eu sunt genul de om care imbraca 2 stiluri de haine: imbracaminte office - la un eveniment si hainele "normale" sau "de strada", cum le zic eu, format din: blugi, tricouri, o camasa, hanorac etc. (depinde cum le combin). De ce? Pentru ca in acestea ma simt bine si astea imi plac. Nu-mi place iarna pentru ca sunt nevoit sa ma imbrac gros, precum Yetti; imi place vara pentru ca hainele care le imbrac sunt subtiri, deschise la culoare si mega-confortabile. Despre asta vorbesc, confortul il gasim in haine prin placerea de a imbraca hainele care ne plac.
In special imi plac hainele simple, fara imprimeuri fluorescente sau hainele iesite din comun. Ceea ce numim extravaganta este creat pentru a atrage atentia, iar cand observ cate o persoana pe strada cu haine iesite definitiv din comun, sunt de parere ca acel om striga in sinea lui: "Heeey, sunt si eu aici".

Tu ce haine alegi?

20.02.2014

Supliment revista Orizonturi Literare

Salut! Va anunt ca a aparut suplimentul revistei pe care vi l-am promis pentru aceasta luna. Va doresc LECTURA PLACUTA si nu uitati ca va astept in continuare materialele pe adresa de email: revistaorizonturiliterare@gmail.com sau folosind formularul de pe site-ul revistei: http://orizonturiliterare.ro.

14.02.2014

Table scolare pentru matematica

Ora de mate...

Stateam linistit in banca. Imi storceam creierul pe o ecuatie cu doua necunoscute. (Mi-a venit in cap culmea matematicii: Sa te culci cu doua necunoscute si sa nu rezolvi nimic). Sa trecem peste glume. 

Era liniste in jur. Proful batea cu indicatorul in tabla scolara, proaspat cumparata de pe www.tablescolare.com la exercitiul la care nimeni nu indraznea sa ridice mana. Un profesor exigent care dorea perfectiune la orele lui. De parca el preda perfect...

Locul acela din fata tablei era ingrozitor. Era ca o pedeapsa daca erai scos la tabla si nu stiai fiindca urma o nota de 3 imediat la catalog. Trebuia sa nominalizeze pe cineva... Ura sa faca el exercitiul si sa ne explice a doua oara cum trebuie facut. De parca toti ne-am nascut genii in matematica. Am urat intotdeauna matematica, cea mai tampita materie din seria de tampenii. La ce naiba imi trebuie ecuatii, inecuatii, matrici in viata de zi cu zi? Consider ca trebuia sa invat decat esentialul, sa fac acolo niste calcule care-mi folosesc si atat. Daca doream matematica, ma duceam pe profil de mate...in fine.

Pe cine sa aleaga? pe cine sa aleaga?

Profu: "Unde se deschide catalogul, acela trece la tabla".

Degetele incrutisate, privirea in jos in caiet si ma faceam sa scriu. Pune degetul intre foi si deschide "Biblia"...

Profu: Dragomir Mihai-Viorel ...la tabla.

Eu: Shit! Pe bune? Karma nu tine cu mine astazi (mi-am spus in gand). 

Pasesc timid in fata clasei, in fata mea era o tabla plina cu o multime de cifre, litere,fractii si diferite operatii. Ce dracu' sunt astea? O_o Ce naiba sa fac? Privesc in clasa, poate mi se sopteste ceva. Nimic! Buuun. Stiau toti din banca matematica cat stiam eu la tabla. 

Profu' astepta, era cu spatele la mine si batea ritmic din degetul aratator pe catedra, asteptand sa rezolv ecuatia. Nu aveam prea mult timp la dispozitie, mai ales ca sunetul cretei nu se auzea atingand tabla. M-am apucat si i-am scris formula de aplicare, macar pe aceea o stiam. Stiam ca nu ma va salva prea mult, dar decat deloc, mai bine asa. S-a intors pentru o secunda timp in care eu scriam formula, dupa care s-a intors cu fata la clasa, crezand ca eu scriu rezolvarea subiectului. Am mai castigat putin timp... Dupa ce am scris formula, am inlocuit si am lasat asa, mai departe nu mai stiam. Acum cand urma sa se intoarca si vedea ca nu am facut, urma nota 3. Ma rugam sa treaca timpul mai repede si parca am fost ascultat. Fix cand sa se intoarca proful, s-a sunat de iesire, s-a uitat peste ce am facut si spune: "Luati acest exercitiu pentru acasa, impreuna cu exercitiile 5 si 6 de la pagina 90. Dragomir, tu faci data viitoare exercitiul asta la tabla fiindca nu l-ai finalizat azi."

Eu: "Bine, domn' profesor!".

In gandul meu: "Cine crezi ca-ti mai vine data viitoare?" :))

Uite ca viata face si surprize placute. Karma s-a intors iar cum spune o buna prietena "Salvat de clopotel".

-Pamflet

Trebuie sa fii dur pentru a cuceri?

Dur pentru a cuceri?

M-am intalnit cu o veche cunostinta, fost coleg de generala. Ne-am dat mana, era impreuna cu iubita lui. Am facut cunostinta. Baiatul a prin o alura de dur pe parcursul acestor ani. Am stat doua minute de vorba, la un moment dat, fata a vrut sa plece pentru o secunda de langa el, a tras-o langa el si spune: "Stai drace, aici!". Fata i-a zambit, probabil, am considerat eu, ca ei asa se alinta, in fine. In timp ce vorbeam cu el, ea se uita in telefon si la un moment dat spune: "La naiba, am ramas fara credit" si aici ia el foc: "Pai daca vorbesti toata ziua cu tutele tale de prietene. Toata ziua stai cu telefonu ala la ureche, sa stau sa-ti bag eu mereu bani pe el ca tu faci, ca tu dregi...". Baga telefonu' in buzunar si ii cere voie sa se indeparteze un pic. Atentie: Ii cere voie! Atmosfera nu era tocmai primitoare, din privinta lui era in regula, a ei... surpriza: ai ei, tot in regula. Adica, ea accepta tot acest tratament, uneori cu rasul pe buze, uneori fara, dar il accepta fara sa comenteze ceva. L-am intrebat pe el daca s-a intamplat ceva si-mi raspunde: "Ce sa fie? E gagica-mea, trebuie sa stie sa asculte".
- Ahha... acum am inteles. (mi-am spus in gand). Te-am intrebat ca mi s-a parut ceva in neregula.
El: Dar asa e ea. Nu face nimic. Se asteapta eu sa fac, eu sa zic, eu sa...toate alea.
Eu: Cum adica?
El: Ete drace, cum adica? A durut-o in c** de bac, nici nu s-a prezentat, de angajat nu vrea sa se angajeze nicaieri, decat sta sa-mi faca mie zile fripte, tot timpul sa-i dau, de parca eu as lucra pe salariu de 50 de milioane.
Eu: Eu nu asta am intrebat. Nu cred ca ma interesa situatia voastra materiala, eu ma refer la comportament.
El: Lasa maaaa, nu-ti fa tu atatea griji. Vezi si tu cum e. Trebuie sa fii dur cu astea sa le abordezi. Nu se las' deloc "cucerite" decat daca esti rau cu ele.

Acum sa va spun ce cred eu. Tipul s-a dus rau cu pluta in acesti ani daca are astfel de idei iar tipa are si ea anumite probleme. Adica, il iubesti, dar asta nu e iubire prin bruscari, attitudine de 2 bani si-ti vorbeste in fata cu toata garnitura de carne iar pe la spate te face cum vrea. Asta e iubire? Si de cand trebuie sa fii dur pentru a cuceri? Ironia: tipii duri sunt cautati de fete.
Din perspectiva mea, daca as fi fost fata in viata asta, nici macar nu m-as fi deranjat sa ma scol din pat pentru un tip ca asta. Adica, consider ca inainte de a fi iubit/a, fii om! Animale sunt destule la Zoo, va duc sa va vedeti neamurile, fratilor.

Unde e intelegerea, iubirea, comunicarea si toate celelalte? Adica, partenerii trebuie sa se inteleaga, sa se completeze unul cu celalalt, nu sa fie reci si distanti unul de celalalt.
Lavinia (C.L.M.) m-a ajutat cu o descriere: Cum trebuie sa fie baiatul care cucereste?

pai un tip care cucereste trebuie sa fie sigur pe sine, calm, si mereu atent. trebuie sa-ti dea semnale cum ar fi eye contact, sa-ti arunce zambete, sa se arate interesat de tine, stii ce zic? Sa fie capabil sa deschida un subiect de discutie, sa mentina discutia in echilibru si sa te faca sa te simti comfortabil

Deci? Cum e? Ii dau dreptate Laviniei. Voi cum vedeti profilul baiatului care cucereste?
Share:

Trebuie sa fii dur pentru a cuceri?

Dur pentru a cuceri?

M-am intalnit cu o veche cunostinta, fost coleg de generala. Ne-am dat mana, era impreuna cu iubita lui. Am facut cunostinta. Baiatul a prin o alura de dur pe parcursul acestor ani. Am stat doua minute de vorba, la un moment dat, fata a vrut sa plece pentru o secunda de langa el, a tras-o langa el si spune: "Stai drace, aici!". Fata i-a zambit, probabil, am considerat eu, ca ei asa se alinta, in fine. In timp ce vorbeam cu el, ea se uita in telefon si la un moment dat spune: "La naiba, am ramas fara credit" si aici ia el foc: "Pai daca vorbesti toata ziua cu tutele tale de prietene. Toata ziua stai cu telefonu ala la ureche, sa stau sa-ti bag eu mereu bani pe el ca tu faci, ca tu dregi...". Baga telefonu' in buzunar si ii cere voie sa se indeparteze un pic. Atentie: Ii cere voie! Atmosfera nu era tocmai primitoare, din privinta lui era in regula, a ei... surpriza: ai ei, tot in regula. Adica, ea accepta tot acest tratament, uneori cu rasul pe buze, uneori fara, dar il accepta fara sa comenteze ceva. L-am intrebat pe el daca s-a intamplat ceva si-mi raspunde: "Ce sa fie? E gagica-mea, trebuie sa stie sa asculte".
- Ahha... acum am inteles. (mi-am spus in gand). Te-am intrebat ca mi s-a parut ceva in neregula.
El: Dar asa e ea. Nu face nimic. Se asteapta eu sa fac, eu sa zic, eu sa...toate alea.
Eu: Cum adica?
El: Ete drace, cum adica? A durut-o in c** de bac, nici nu s-a prezentat, de angajat nu vrea sa se angajeze nicaieri, decat sta sa-mi faca mie zile fripte, tot timpul sa-i dau, de parca eu as lucra pe salariu de 50 de milioane.
Eu: Eu nu asta am intrebat. Nu cred ca ma interesa situatia voastra materiala, eu ma refer la comportament.
El: Lasa maaaa, nu-ti fa tu atatea griji. Vezi si tu cum e. Trebuie sa fii dur cu astea sa le abordezi. Nu se las' deloc "cucerite" decat daca esti rau cu ele.

Share:

De la vis la afacere

Poate nu sunt cel mai abilitat om sa vorbesc despre planurile de afaceri si nu detin multe informatii din domeniu, neavand facultatea de management sau altceva dar o sa incerc sa explic, din perspectiva mea, ce inseamna un plan de afaceri, cum trebuie facut si care este scopul. Bineinteles ca scopul il cunoastem cu totii - sunt profitul (banii) dar sa o luam de la capat.
Un plan de afaceri se intocmeste incepand cu ideea afacerii, pe ce consta afacerea, unitatea si structura sa. Luand un exemplu: Orice activitate desfasurata care este legala, inregistrata la stat (se platesc taxe si impozite) si se scoate venit de pe urma acestei activitati este o afacere si ca orice alta afacere, are un plan in spate.
Cei care doresc sa plece la drum cu o afacere si nu se descurca in dezvoltarea ei, deoarece nu avem cu totii facultati de management facute, au nevoie de un ajutor minimis de la personal autorizat in domeniu. Este partial considerata o afacere si o activitate non-profit. O cunostinta spunea: "Nu e greu sa pornesti o afacere! Adevarata munca e sa o intretii si sa o dezvolti, astfel incat profitul sa creasca de la luna la luna". (vorbea din punct de vedere profesional).
Un exemplu foarte bun il reprezinta revista Orizonturi Literare, revista la care sunt fondator impreuna cu o buna prietena. Revista este non-profit si exclusiv in format electronic dar ea constituie deja o afacere, chiar daca profitul e zero fiindca are in spate un plan. Acest plan este constituit din numarul de membrii ai redactiei, colaboratori si rolul lor urmat de planul de dezvoltare. Acest plan de devoltare include metodele si tehnicile de a ajunge in mod tiparit si scoasa la vanzare pe piata, urmand sa se transforme de la afacere non-profit la o afacere cu profit. Acesta este doar un exemplu si am ales sa lucrez pe exemplu pentru a va explica mai usor anumite lucruri. Intr-un plan de afaceri intotdeauna sunt acceptati partenerii media (pentru publicitate), colaboratori care pot ajuta la dezvoltarea afacerii si partenerii de afaceri.
Un mic sfat: Afacerile care au venit intodeauna in folosul oamenilor au avut de castigat. Inainte de a porni la drum cu o afacere, analizeaza piata, vezi ce se cere, ce se cauta si pe urma dai drumul la treaba. O afacere inceputa neinspirat reprezinta un esec garantat. Mult succes tineri intreprinzatori... Romania va deveni o tara patronata.

Teste psihometrice - Ken Russell & Philip Carter

Astazi vreau sa va fac o recomandare de carte. Este o carte psihologica foarte bine structurata cu teste aplicative. Ne putem descoperi mai bine cu ajutorul acestor teste. Sunt foarte usor de aplicat, nu necesita neaparat cunostinte in domeniul psihologiei.
Eu am aplicat la facultatea de psihologie fiindca intotdeauna am dorit sa stiu mai multe despre mine si despre oamenii din jurul meu. In carte gasiti teste de pesonalitate: Cata incredere aveti in propria persoana?, Sunteti diplomat sau lipsit de tact?; Sunteti genul care-si asuma riscuri?; Sunteti tipul de conducato sau de subaltern? Cat de agresiv sunteti? si multe altele, cat si un set de teste de aptitudini: Test de vedere spatiala, test de logica, test de abilitate verbala, test de abilitate numerica etc.

Va recomand cu caldura aceasta carte. Daca aveti cartea sau aplicati astfel de teste va felicit, este un mod de a va descoperi mai bine.

13.02.2014

O harta spre inima ta

Te-am descoperit. Esti asa de minunata incat m-am pierdut in privirea ta. Nu mi-a dat nimeni niciodata o harta a iubirii,stiu doar ca trebuie sa ajung la inima ta, dar cum?
Dragostea trece prin stomac? Trebuie sa o iau pe ruta mancarii, pe autostrada placerii pentru a ajunge in capitala iubirii? Nu cred...
Sunt atatea cai,fiecare femeie are o singura cale de a ajunge la inima ei, dar cine o cunoaste? Trebuie sa o dau cu presupusul, nu?
Degeaba imi dati voi harti gigant fiindca niciodata nu voi gasi calea prin harti. Singura cale este iubirea. Numai prin iubire putem "detecta" calea catre fericirea celuilalt. Nu exista ghid sau manual de instructiune cum nu exista nici harti pentru asa ceva. Totul difera de la cuplu la cuplu dar iubirea este o cale general valabila. Iubirea nu cunoaste decat o cale: cea catre inima, catre sufletul omului si catre fericire.
Hartile au fost bune doar la scoala, cand eram ascultati la ora de geografie si eram pusi sa aratam pe harta Raul Timis, Depresiunea Transilvaniei, unde se gaseste tara x s.a.m.d. si/sau pentru calatorii (acele harti rutiere).
Desi sunt prezente zeci si sute de modele de harti pe piata, le prefer pe cele clasice, pe cele pe care eu le-am apucat (cum suna... ar fi trebuit sa zic: "Pe vremea mea...") si pe care am invatat la scoala, mai ales ca mi-a placut geografia de mic iar la examenul de capacitate am ales tot geografia in defavoarea istoriei.
Acum sa va spun cum cred eu ca arata harta iubirii. Sunt o multime pe drumuri, fiecare insemnand ceva: atentie, comunicare, intelegere, fericire, tandrete etc. iar toate drumurile duc intr-un singur loc: iubirea (capitala). Daca ai aceste calitati, ai deja o harta a iubirii la tine in permanenta, daca nu le ai, cumpara-ti o harta de pe piata fiindca oricum nu te va ajuta. GPS pentru asa ceva nu s-a inventat inca. Esti precum un magarus pierdut in ceata sperantei si nu stii incotro sa inaintezi. Pana cand o sa continui asa? Crezi ca drumurile se vor schimba pentru tine? Niciodata...tu trebuie sa te schimbi pentru a intra pe calea cea buna. Ajuns acolo, trebuie doar sa-ti urmezi instinctul si sa-ti asculti inima fiindca doar ea are capacitatea de a te coordona in viata.

Daca-ti deschizi mintea si sufletul ti se vor ivi noi drumuri pe harta vietii si ti se vor deschide noi usi.

Arta de a reusi in viata - Arina Avram

Salutare! De curand am citit cartea "Arta de a reuşi în viaţă" scrisa de Arina Avram. Este o carte impresionanta care ne-nvata lucruri esentiale de stiut in viata.Cred ca cea mai buna recenzie pe care o pot face acestei carti este de a va oferi cateva citate din ea. Cartea prezinta perpectiva vietii din punct de vedere "popular" prin intermediul proverbelor pentru ca "Cel care lucreaza cu proverbe lucreaza cu intelepciunea".

- Ai rabdare! Toate vin la timpul lor. Numai cine "rabda" inainteaza. "Cu rabdare si tacere! Se face agurida miere" - Anton Pann

- Inainte sa incepi un lucru, verifica atent daca merita sa-l faci. Apoi, ai grija sa nu incepi prea multe lucruri deodata. Inceputul e greu, o stie oricine. Insa nu descuraja! Ca sa ajungi la bun sfarsit, ai nevoie de un bun inceput."Lucrul inceput - jumatate-i facut" - Horatiu

- La prima vedere, imbracamintea este oglinda insusirilor fiecaruia. De aceea, imbraca-te dupa cum se imbraca cei din jur, mereu ingrijit si curat. Dar fereste-te de luxul orbitor. Nicolae Iorga spunea: "Cu cat te gatesti mai mult, cu atat arati ca-ti lipseste mai mult, pentru a fi ca aceia care nu se gatesc". De fapt, important este sufletul nu haina; asa ca, nu judeca oamenii dupa haine!

- Fereste-te de limbutie! "Tacerea este cea mai inalta intelepciune a omului.", spune Pindar. Este un mare defect sa vorbesti nemasurat. Din vorba in vorba, se poate ajunge la imprudente ireparabile. Nu spune niciodata ceea ce trebuie pastrat numai in gand. Ai grija ca, uneori, cuvintele sunt mai ascutite decat armele cu tais. Ranile pricinuite de vorbele rele ar putea sa nu se vindece niciodata.

- Cel mai important lucru de pe Pamant: exista o masura in toate. Fii cumpatat la vorba, la mancare, la cheltuieli, la...toate.

- Fii discret: "Sa nu stie stanga ta ce face dreapta". Este cel mai important secret al reusitei. Daca spui, totusi, o taina, limiteaza-te la o persoana. Secretul in trei nu ramane nedivulgat. Cand impartasesti cuiva inima ta, persoana aceea devine "stapana ta."

Va recomand cartea. Sper sa va placa :)
Share:

Arta de a reusi in viata - Arina Avram

Salutare! De curand am citit cartea "Arta de a reuşi în viaţă" scrisa de Arina Avram. Este o carte impresionanta care ne-nvata lucruri esentiale de stiut in viata.Cred ca cea mai buna recenzie pe care o pot face acestei carti este de a va oferi cateva citate din ea. Cartea prezinta perpectiva vietii din punct de vedere "popular" prin intermediul proverbelor pentru ca "Cel care lucreaza cu proverbe lucreaza cu intelepciunea".

- Ai rabdare! Toate vin la timpul lor. Numai cine "rabda" inainteaza. "Cu rabdare si tacere! Se face agurida miere" - Anton Pann

- Inainte sa incepi un lucru, verifica atent daca merita sa-l faci. Apoi, ai grija sa nu incepi prea multe lucruri deodata. Inceputul e greu, o stie oricine. Insa nu descuraja! Ca sa ajungi la bun sfarsit, ai nevoie de un bun inceput."Lucrul inceput - jumatate-i facut" - Horatiu

- La prima vedere, imbracamintea este oglinda insusirilor fiecaruia. De aceea, imbraca-te dupa cum se imbraca cei din jur, mereu ingrijit si curat. Dar fereste-te de luxul orbitor. Nicolae Iorga spunea: "Cu cat te gatesti mai mult, cu atat arati ca-ti lipseste mai mult, pentru a fi ca aceia care nu se gatesc". De fapt, important este sufletul nu haina; asa ca, nu judeca oamenii dupa haine!

Share:

12.02.2014

Un excavator va rog... Imi trebuie pentru viata!

Sa-mi car viata dintr-o dimensiune in alta? Poate pe alta planeta. Poate Luna...acolo toate lucrurile sunt mai usoare de 6 ori. Sa revenim cu picioarele pe Pamant. Terra aici...

Simt ca un morman de moloz care-mi apasa pe viata. Acest moloz este alcatuit de societate, de ceea ce se-ntampla in jurul meu si de oamenii din jur. Uneori mai arunc cu cate-o piatra. De fiecare data cand primesc o lovitura cu o pietricica, am tendinta de a arunca un bolovan inapoi. Aceasta este firea mea, nu suport anumite lucruri, nu ma las influentat si manipulat de oameni. Ce sa si faci?
Am nevoie de un excavator doar pentru cateva minute. Oare cat costa inchiriere miniexcavator? Doar pentru putin timp incat sa-mi arunc molozul aruncat si facut de altii pe strada, sa calce toti in el fiindca toti au contribuit la formarea lui. Se spune ca in viata daca primesti ceva rau, acel rau se-ntoarce inzecit in pricina celui care a realizat raul respectiv. S-o intoarce sau nu, dar cel pe care il detin nu se curata cu buretele.
Incerc sa-mi pastrez conexiunile cu oamenii deschisi la minte si care sunt oameni inainte de functiile sau statutul in societate. Oameni care atunci cand intra in "casa mea" nu-si lasa "mizeria" la presul de la intrare, stau doua minute si apoi pleaca satisfacuti ca si-au curatat "ghetele vietii" in "casa mea".
Dar acest excavator despre care v-am vorbit il detinem cu totii, este iubirea, dragilor. Numai cu iubire putem pasi peste orice rau. Intelegerea, comunicarea, mintea deschisa, credinta si iubirea sunt cuvintele cheie. Ele aduc linistea si "curatenia" din mintea noastra. Inainte de a ne raporta la altii, haideti sa ne raportam la noi si sa-ncepem sa eliminam "molozul" fara spalare de rufe in public. Mai intai sa ne asiguram ca aceasta casuta a noastra (sufletul) straluceste de curatenie si armonie si pe urma sa ne raportam la lumea exterioara. Nu-i judeca niciodata pe oameni. Numai Dumnezeu are capacitatea si puterea de a judeca si asta atunci cand ne vine randul la fiecare. Fii bun cu tine si cu cei din jur. Numai asa vei reusi sa fii in armonie perfecta cu tine.
Nu-i lasa pe altii murdari pe ghete sa-ti invadeze teritoriul. Ei nu sunt nici prieteni, nici rude daca aleg sa faca asta. Eu nu detin zeci de prieteni, am doar cativa dar in care am incredere maxima si cu care ma pot ajuta in orice zi, la orice ora si care imi sunt si le sunt aproape mereu. Noi ne alegem oamenii pe care-i vrem in viata in functie de ceea ce dorim sa aducem in "casa".

07.02.2014

Sarbatori de import

Parerea scurta si la obiect: Nu sunt de acord cu Sf. Valentin. Este o sarbatoare americana care nu are nici-un efect asupra Romaniei. Noi nu aveam Dragobetele nostru? Ce-am facut cu el? Iubim atat de mult incat sa avem nevoie de o zi speciala sa o aratam? Mi se pare o mare porcarie celebrarea iubirii intr-o anume zi. Nu trebuie sa fie Sf. Valentin sa-i arati ca il/o iubesti si/sau sa-i daruiesti o floare/un cadou. Ne americanizam poporul, pe cand alte popoare mai inteligente nu importeaza nimic din afara. Facand o paranteza, spun ca nici sarbatorea Haloween-ului nu ma atrage, care are ca scop celebrarea mortilor. Yach... Prea vrem sa fim "la moda" si defapt "ne stricam", dupa spusele unui bun prieten.

De Sf. Valentin se pacaleste mai mult decat de 1 aprilie. Toata lumea e in extaz: "vaaaaiii..iubita/iubitul". Scuza-ma: acum ti-ai amintit de el/ea? Pana acum unde a fost? Nu, nu si nu! Daca iubesti pe cineva, nu-ti trebuie o zi speciala sa-i arati asta. In plus, este vazuta ca pe o obligatie: "trebuie sa-i cumpar cadou ca e Sf. Valentin sau trebuie sa iesim undeva ca e Sf. Valentin" etc. Iubeste-o/Iubeste-l tot parcursul anului, nu doar intr-o anume zi; nu-ti trebuie zi speciala sa-i arati cat de mult il/o iubesti si nu-ti trebuie zi speciala sa-i duci un buchet de trandafiri sau sa-i faci un cadou.
Iubirea "la comanda" sau iubirea "organizata" nu este iubire! Este un moft, o traditie sau cum vreti sa-i spuneti care trebuie satisfacuta. Citez pe o buna prietena: "Ramaneti la sarbatoarea voastra, eu raman la iubirea mea!".

Share:

Sarbatori de import

Parerea scurta si la obiect: Nu sunt de acord cu Sf. Valentin. Este o sarbatoare americana care nu are nici-un efect asupra Romaniei. Noi nu aveam Dragobetele nostru? Ce-am facut cu el? Iubim atat de mult incat sa avem nevoie de o zi speciala sa o aratam? Mi se pare o mare porcarie celebrarea iubirii intr-o anume zi. Nu trebuie sa fie Sf. Valentin sa-i arati ca il/o iubesti si/sau sa-i daruiesti o floare/un cadou. Ne americanizam poporul, pe cand alte popoare mai inteligente nu importeaza nimic din afara. Facand o paranteza, spun ca nici sarbatorea Haloween-ului nu ma atrage, care are ca scop celebrarea mortilor. Yach... Prea vrem sa fim "la moda" si defapt "ne stricam", dupa spusele unui bun prieten.

Share:

05.02.2014

Certificari energetice

Incepand cu data de 20 iulie 2013, proprietarii de apartamente sunt obligati sa prezinte la administratiile fiscale si certificatul energetic (certificatul verde) al locuintei. Aceste certificate sunt eliberate in urma expertizei locuintei dumneavoastra de catre o firma calificata in acest domeniu. Daca va grabiti, puteti obtine un certificat energetic rapid, costul unui astfel de cerificat plecand de la suma de 100 de euro, pretul raportandu-se la locuinta dumneavoastra.
Atat cei care vand locuinte cat si cei care inchiriaza, sunt obligati sa detina un astfel de certificat. Obtinerea unui astfel de certificat dureaza pana la 72 de ore.
Pentru cei care doresc aceste date exacte, va ofer aceste informatii oficiale:

Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare incepand din 20 iulie 2013.

Parerea mea este impartita in doua... Nu zic ca nu sunt bune, au si ele un rost, dar sunt de parere ca nu mai are statul de unde sa ne ia bani si au zis: "hai sa o punem si p'asta". Intr-o tara plina de taxe si impozite, ne mai trebuia certificate energetice, ca nu era de-ajuns costurile destul de ridicate pe care le platim pentru curentul electric. Multi sunt cei care nu au analizat o factura de lumina sa vada cate chestii platesc in plus fata de consum. Am analizat o factura in valoare de 80 lei, consumul era de 42,32 lei iar diferenta era tva, energie verde si multe alte taxe (aproape jumatate din suma). 
Aceste certificare, sunt de parere ca urmaresc reabilitarea locuintelor, daca nu ma insel. Au un scop mai bine ascuns in spate insa, in fine...stiu ca parerea mea nu intereseaza pe nimeni, asa ca trec peste si-mi vad de treaba. 
Am o cunostinta care si-a vandut apartamentul de curand si a fost nevoit sa faca acest certificat energetic. A venit o echipa acasa, i-au pus sub expertiza locuinta si in 3 zile...gata! A avut certificatul si a vandut fara grija apartamentul. L-a costat cateva milioane bune dar asta e treaba in Romania, vorba unui prieten: "Si cand ai de luat, dai!". O sa ajungem sa facem 50 de certificate, hartii si acte pentru a vinde o locuinta, iar fiecare procedura dureaza...dureaza...dureaza la noi, ca ne miscam cu viteza melcului. Eliberarea acestui certificat se face mai repede si ma mir cum se poate face ceva repede si la noi. Bravo, baieti! In sfarsit, oameni care lucreaza eficient si in timp util. Daca ar merge si altele asa rapid, poate eram si noi la alta etapa in prezent. 
Certificatele energetice: Utile pentru ei, costisitoare pentru noi. Sunt tari in care aceasta procedura nu este implicata si putea sa ramana si la noi asa, dar noi suntem primii care luam idei cand vine vorba de luat bani de la omul de rand. Tu ce parere ai? Sunt utile certificatele verzi? Hai sa va vad...

Nopti lungi

A trecut un moment in care am cugetat:
Ce a fost si ce-a ramas?
A trecut un moment de gandire:
Ce am fost azi si ce voi fi maine? 

A trecut un moment de nestiinta,
Cand eram copil...
Ma-ntrebam: 
"Cum am luat nastere ca fiinta?"

Au trecut ani din viata mea.
Ma-ntreb, oare...cat voi mai rezista?
Au trecut clipe si s-au derulat fapte
Aceleasi intrebari...noapte de noapte!

Autor: Dragomir Mihai-Viorel
Share:

Nopti lungi

A trecut un moment in care am cugetat:
Ce a fost si ce-a ramas?
A trecut un moment de gandire:
Ce am fost azi si ce voi fi maine? 

A trecut un moment de nestiinta,
Cand eram copil...
Ma-ntrebam: 
"Cum am luat nastere ca fiinta?"

Au trecut ani din viata mea.
Ma-ntreb, oare...cat voi mai rezista?
Au trecut clipe si s-au derulat fapte
Aceleasi intrebari...noapte de noapte!

Autor: Dragomir Mihai-Viorel
Share: